Cartea
Valorilor
Istoria
recentă comună a părţii noastre de Europă ne îndeamnă să privim cu mai puţin
scepticism decât o fac conservatorii occidentali, construcţia europeană.
Cortina de fier a îndepărtat o mare parte din statele centrale şi sud-estice
ale bătrânului continent de valorile comune europene.
Aşadar,
reacţia oricărei forţe politice din Europa Centrală şi de Sud-Est este una de
reintegrare culturală în civilizaţia comună europeană. Dacă nimeni nu contestă
valoarea culturală comună a statelor europene, fie că sunt sau nu membre ale
Uniunii Europene, în termeni economici lucrurile stau sensibil diferit.
Există
într-adevăr state occidentale care, în virtutea propriei lor performanţe economice,
pot pretinde un loc diferit decât cel definit de Uniunea Europeană. România nu
este în nici un fel în situaţia de a refuza o favoare şi, în acelaşi timp, o
onoare de acest fel. Pentru binele nostru economic şi prosperitatea românilor
este necesar să dorim şi să reuşim aderarea cât mai rapidă la Uniunea
Europeană. Suntem prin urmare conservatori în fond, dar realitatea ne impune să
avem opinii diferite de ale altora în ceea ce priveşte viitorul european comun.
Considerăm
că intrarea României în Uniunea Europeană este, dincolo de beneficiile
economice evidente, un pas de reparaţie istorică şi un tratament sigur pentru
mentalul nostru colectiv zdruncinat atâtea decenii de molima comunistă. Credem
cu tărie că această aderare este şi un pas înainte în ceea ce înseamnă
responsabilizarea noastră proprie. Nu ne putem imagina că cineva poate să ne
primească în familia lui înainte de a fi convins că putem face faţă cu succes
rigorilor şi moravurilor acelei familii. Este nevoie aşadar să ne
responsabilizăm pe noi înşine şi să facem tot ce este necesar pentru a
corespunde criteriilor de aderare. Suntem convinşi, de asemenea, de faptul că
putem să ne câştigăm, o dată acceptaţi, un rol, o funcţie şi o imagine de sine
stătătoare în concertul european.
Conservatorii
din România doresc ca aderarea la Uniunea Europeană să fie un câştig important,
atât pentru pretendent cât şi pentru destinatar. Suntem convinşi că dacă
aplicăm cu consecvenţă şi corectitudine toate principiile în care credem, putem
face ca România să merite pe deplin intrarea în marea familie europeană.
Partidul Conservator este convins că o democraţie solidă, împreună cu o
economie de piaţă performantă şi cu o justiţie independentă, se constituie în
argumente coerente care ne pot apropia întru totul de statele occidentale şi
pot face în aşa fel încât valorile noastre să fie compatibile cu cele europene.
Conservatorii
români vor să elimine orice neînţelegeri dogmatice cu privire la o posibilă
inadvertenţă între cei doi poli de interes ai săi. Aşadar, noi promovăm
valorile individuale, excelenţa umană, dar, în acelaşi timp, ştim că aceste
valori nu se pot manifesta din plin decât într-un cadru comunitar.
Prin
urmare, ne propunem ca tocmai familia, cartierul, satul, comunităţile organice
în special, să fie laboratoarele de bază ale societăţii în care să se manifeste
valoarea umană. Căci în opinia noastră, omul nu are valoare de sine stătătoare
decât în ceea ce am putea numi sistemul de relaţii sociale. Valoarea trebuie să
aibă un sistem de referinţă, iar un individ nu are o bună calitate decât
într-un mediu social cantitativ şi calitativ. Comunitatea, la rândul ei, este
valorizată de către cei care o compun.
E
limpede că individul şi comunitatea sunt un binom inseparabil, iar noi ne
propunem să favorizăm condiţiile în care ambii pot să capete substanţă şi
credibilitate. Acesta este un crez umanist pe care dorim să-l urmăm. Vrem să
depăşim confuziile iscate de alăturarea celor doi poli de interes (om şi
societate) prin asumarea concomitentă a mai multe realităţi. Pe de o parte,
omul ca individualitate, este interesat de satisfacerea propriilor sale
necesităţi, ceea ce, la rigoare, poate fi o formă de egoism. Pe de altă parte
însă, egoismul său este limitat de faptul că el presupune implicit un bine
social. Noi vedem binele individului în termeni de bine social şi invers.
Depăşim astfel simpla meritologie liberală a interesului individual, dar fără a
o nega, ci, mai cu seamă, completând-o prin aportul pe care comunitatea îl are
în asigurarea binelui individual.
Partidul
Conservator doreşte astfel să se situeze dincolo de diferendele doctrinare
clasice şi să înţeleagă cât mai bine o realitate care îndeamnă la asemenea
argumente: omul şi comunitatea trebuie să fie inseparabile pentru că fiecare au
a-şi oferi unul altuia motive de satisfacţie şi succes.
Ne
propunem să promovăm acele proiecte legislative care duc finalmente la o
economie de piaţă funcţională. Scopul nostru declarat este acela de a induce
mediului economic şi de afaceri românesc un caracter concurenţial echitabil,
bazat pe diminuarea birocraţiei şi pe mecanisme juridice performante, simple şi
favorabile întru totul agenţilor economici de orice fel.
Ne
aplecăm cu mare atenţie asupra tuturor sectoarelor economice, dar credem că un
accent mai consistent trebuie pus asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, pe
care le vedem ca purtătoare ale unui impuls economic flexibil, suplu şi
performant. Credem în acelaşi timp că dezideratul formării unei clase de mijloc
autentice poate fi realizat mai lesnicios tocmai plusând pe dezvoltarea acestui
tip de întreprinderi. Ele măresc plaja întreprinzătorilor privaţi medii, dar şi
calitatea condiţiilor de muncă şi salariile celor angajaţi în astfel de
activităţi economice mici şi mijlocii.
Rezultatul
final este o economie dinamică şi o societate cu un standard de viaţă cât mai
bun. Economia liberă de piaţă presupune printre altele eliminarea oricăror
monopoluri, asigurarea de licitaţii transparente pentru privatizarea
diferitelor sectoare economice, prezenţa unui cadru legislativ care să
promoveze aceste valori. În acelaşi mod, suntem conştienţi că trebuie să existe
inclusiv o justiţie economică, un mecanism hotărât şi intransigent în ceea ce
priveşte sancţionarea abuzurilor economice grave. Pentru că evaziunea fiscală,
corupţia la nivelul interfeţei dintre economic şi politic, sunt flageluri care
macină structura societăţii şi chiar bazele democratice.
Partidul
Conservator are convingerea că mijlocul prin care pot fi evitate astfel de
fenomene negative este tocmai afirmarea unei voinţe politice şi legislative
clare, ferme în ceea ce priveşte apărarea principiilor concurenţei economice
libere şi loiale.
Specificitatea
conservatorismului este aceea de a se adapta mereu la schimbare prin
valorizarea prezentului din perspectiva trecutului, iar acest lucru va face ca
accentele hibride doctrinare ale sale să fie nu numai reale, dar mai ales
necesare. Dată fiind realitatea României de astăzi noi credem că se impune cu
necesitate un neo-conservatorism autohton dispus să facă economie funcţională
de piaţă cu strategii apropiate de cele liberale, dar şi protecţie socială, o
valoare specifică social-democraţiei.
Pe
lângă toate acestea, rămân desigur elemente de bază ale conservatorismului
tradiţional, un set de valori şi convingeri care nu se schimbă indiferent de
contextul istoric — privind promovarea valorilor creştine, ale familiei, ale
individului ca un dat natural, ale ierarhiei sociale etc. Aşadar, conservatorii
din România promovează economia liberă de piaţă şi non intervenţia statului în
economie. Majoritatea gânditorilor politici găsesc acest aspect ca pe unul
menit să submineze şi chiar să distrugă elementele fundamentale ale
conservato-rismului. Credem că se poate depăşi acest impas doar prin înţelegerea
conservatorismului în termenii unei administrări a realităţii sociale. Există
într-adevăr pericole privind posibilitatea ca aderenţa la valorile liberale ale
economiei de piaţă să atace sau chiar să distrugă formele tradiţionale de
viaţă. Este un risc asumat căruia conservatorismul de pretutindeni trebuie să-i
facă faţă. Riscul este cu atât mai mare în momentele de stagnare sau de slabă
dezvoltare economică. Efectele economiei libere în acest tip de momente
economice se traduc în costuri sociale.
Costurile
sociale se traduc la rândul lor în costuri politice. Insecuritatea economică
personală a zilelor noastre este flagelul pe care conservatorismul trebuie să-l
depăşească, atunci când se află la guvernare, prin asigurarea unui echilibru
stabil între procesele economice, libere să se autoregleze, şi prin protecţie
socială. Conservatorii din România îşi propun să promoveze economia liberă de
piaţă, asigurând în acelaşi timp de cadrul legal în care se poate înfăptui
acest mecanism. Credem că statul nu se poate retrage din economie decât
amenajând în prealabil plaja legislativă propice acestui lucru, asigurând
condiţiile concurenţei libere şi loiale. Credem că non intervenţia economică
duce finalmente la bunăstare socială, dar drumul ce trebuie parcurs până acolo presupune
o atenţie sporită asupra efectelor colaterale sociale pe care o asemenea
liberalizare le presupune. De aceea, Partidul Conservator înţelege să adapteze
la realitatea concretă ritmul accelerat al dezvoltării economice şi sociale
impus de condiţiile istorice actuale.
Nepropunem
să promovăm acele proiecte legislative care duc finalmente lao economie de
piaţă funcţională. Scopul nostru declarat este acela de ainduce mediului
economic şi de afaceri românesc un caracterconcurenţial echitabil, bazat pe diminuarea
birocraţiei şi pe mecanismejuridice performante, simple şi favorabile întru
totul agenţiloreconomici de orice fel.Ne aplecăm cu mare atenţie asupra tuturor
sectoarelor economice, darcredem că un accent mai consistent trebuie pus asupra
întreprinderilormici şi mijlocii, pe care le vedem ca purtătoare ale unui
impulseconomic flexibil, suplu şi performant. Credem în acelaşi timp
cădezideratul formării unei clase de mijloc autentice poate fi realizatmai
lesnicios tocmai plusând pe dezvoltarea acestui tip deîntreprinderi. Ele măresc
plaja întreprinzătorilor privaţi medii, darşi calitatea condiţiilor de muncă şi
salariile celor angajaţi în astfelde activităţi economice mici şi mijlocii.
Rezultatul final este oeconomie dinamică şi o societate cu un standard de viaţă
cât mai bun.
Economia
liberă de piaţă presupune printre altele eliminarea oricărormonopoluri,
asigurarea de licitaţii transparente pentru privatizareadiferitelor sectoare
economice, prezenţa unui cadru legislativ care săpromoveze aceste valori. În
acelaşi mod, suntem conştienţi că trebuiesă existe inclusiv o justiţie
economică, un mecanism hotărât şiintransigent în ceea ce priveşte sancţionarea
abuzurilor economicegrave. Pentru că evaziunea fiscală, corupţia la nivelul
interfeţeidintre economic şi politic, sunt flageluri care macină
structurasocietăţii şi chiar bazele democratice.
Partidul
Conservator are convingerea că mijlocul prin care pot fievitate astfel de
fenomene negative este tocmai afirmarea unei voinţepolitice şi legislative
clare, ferme în ceea ce priveşte apărareaprincipiilor concurenţei economice
libere şi loiale.
Conservatorii
români cred că ordinea şi legalitatea sunt o garanţie a instituţiilor statului
de drept. Dacă predecesorii noştri din veacurile XIX-XX vedeau în aceste
principii un remediu împotriva tendinţelor de schimbare radicale şi bruşte ale
oponenţilor lor politici, în secolul al XXI-lea noi înţelegem, prin ordine şi legalitate,
domnia legii. Din argument politic, acum două secole, am făcut trecerea justă
la argumentul universal al oricărei democraţii autentice. Ordinea şi
legalitatea nu mai sunt astăzi apanajul unei culori politice, ci al unei
societăţi în ansamblu.
Ordinea
economică presupune un climat de afaceri potrivit şi legi care să exprime
echitatea concurenţială şi performanţa instituţională, cea politică presupune
separaţia efectivă a puterilor în stat concomitent cu instituţii politice
funciar dedicate democraţiei liberale, iar cea socială implică diminuarea şi
aplanarea conflictelor care ar putea apărea, printr-o bună funcţionare a
instituţiilor abilitate să facă acest lucru. Pentru a putea realiza un asemenea
climat, schiţat aici în linii generale, este absolută nevoie de o justiţie
independentă şi performantă la nivelul procedurilor şi „acquis-ului comunitar”.
Scoaterea
justiţiei de sub aservirea politică este urgenţa oricărei democraţii. Un stat,
fie el şi formal democratic, devine efectiv un stat de drept atunci când are
legi bune care sunt aplicate fără discriminare. Constituţia pe care o avem
trebuie să dicteze principiile generale după care statul trebuie să se conducă.
Vom
fi cu adevarat credibili, performanţi, democraţi, numai dacă ne asigurăm o
justiţie ferită de orice imixtiuni. Numai astfel ea poate să devină a treia
putere în stat. Credem cu tărie că fără o justiţie independentă şi performantă
sub aspect procedural, toate celelalte puncte ale convingerilor noastre sunt de
prisos.
Orice
teorie despre contractul social nu stă în picioare în absenţa unui sistem just
de sancţiuni. Infracţionalitatea pe care o blamăm cu tărie nu încalcă atât
legea, cât contractul social.
Partidul
Conservator consideră că singura menire a legii trebuie să fie respectarea termenilor
acestui contract social, adică acea libertate de acţiune care nu intră în
conflict cu oricare altă libertate de acţiune.
Conservatorii
din România vor să fie promotorii temperaţi ai ideii naţionale. Concepţia la
care noi am aderat fără rezerve a fost aceea a excelenţei valorii, din orice
zonă sau spaţiu social ar veni aceasta. În acelaşi mod, faptul că suntem români
nu trebuie privit ca o realitate ancorată definitiv în cadrele pe care gândirea
noastră, orgolioasă în genere, ni le impune.
Valoarea
noastră naţională trebuie să fie gândită ca o achiziţie flexibilă, perfectibilă
în marea familie europeană. Vrem să evităm cu orice preţ comparaţiile pe acest
palier cu alte valori naţionale. În locul comparaţiei dorim o piaţă maleabilă
de valori naţionale în care fiecare naţionalitate europeană să aibă acces la
statutul de originalitate, iar nu la cel de superioritate. Cred că ideea de
naţionalitate este egală cu sine oriunde s-ar afirma. Ea nu suportă grade de
comparaţie sau de analiză. Putem fi români, şi chiar mai buni români, nu
afimându-ne superioritatea faţă de alte naţionalităţi, ci, dimpotrivă, admiţând
caracterul de unicitate şi de originalitate al fiecărei naţionalităţi.
Credem
că sentimentul patriotic se traduce în termenii utilitarişti ai ceea ce este
mai util pentru poporul nostru. Putem creşte nivelul de trai (cultural,
educaţional, material, sanitar etc.) pentru societatea pe care o gospodărim,
iar asta să fie singura formă de patriotism admisă. Suntem convinşi că, în cele
din urmă, vom fi cu toţii cetăţeni europeni şi nu se va mai vorbi despre secole
ale naţionalismelor. Ceea ce înţelegem astăzi generic prin naţionalitate va fi
doar un indicator de specificitate şi de aptitudini.
Pentru
că va trebui să răspundem cu toţii rigorilor unei pieţe comune, tocmai de aceea
conservatorii români, prin valorile pe care le promovează, doresc să confere
naţionalităţii lor o etichetă de excelenţă specifică, astfel încât ea să nu fie
mai bună sau mai rea decât altele asemenea, ci complementară şi tolerată.
Naţionalismul nostru se îndreaptă mai mult spre rigoarea economică. În virtutea
contractului simbolic dintre guvernanţi şi guvernaţi, singura formă de
patriotism care trebuie acceptată este cea care promovează binele comun în
graniţele recunoscute internaţional. Un român trebuie să se simtă patriot
pentru că aparţine unei culturi de sine stătătoare, pentru că este egal cu alţi
cetăţeni europeni de alte naţionalităţi, pentru că meritele sale sunt
recunoscute ca fiind ale unei comunităţi de cultură specifică.
Partidul
Conservator vede patriotismul ca o manifestare în spirit olimpic. O competiţie
în care, chiar dacă nu câştigi mereu, eşti cel puţin la fel de mândru pentru
simplul fapt că participi la ea din partea alor tăi.
Conştienţi
de inegalitatea naturală a oamenilor, dorim să promovăm un model ierarhic
asemănător în ceea ce înseamnă valorile unei societăţi. Noi credem că la vârful
piramidei sociale trebuie să stea un principiu de excelenţă, competenţă şi
moralitate.
Putem să asigurăm condiţii egale
pentru ca fiecare să poată urca pe scara ierarhică potrivit propriilor
capacităţi şi merite şi vrem să întărim percepţia publică a acestui fapt. O
societate modernă nu poate rezista şi nici nu se poate perfecţiona în afara
acestui principiu al performanţei. Înţelegând totuşi că performanţa este o
valoare minoritară, că există o scară cu multe gradaţii a acesteia, nu putem
decât să inducem mentalului colectiv o grilă de selecţie în consecinţă.
Noi înţelegem ierarhia valorilor nu
ca pe o lege de fier a oligarhiei, ci ca pe un scop în sine, ca pe un model
normativ menit să aducă în faţă ceea ce societatea are mai bun. Concomitent,
dorim să creăm acele condiţii egale în care indivizii pot să performeze pe
măsura capacităţii lor. Recunoaştem acest model cultural în toate activităţile cotidiene,
iar o conştiinţă generală activă a acestui lucru nu poate decât să ducă la
progres. De la activităţile sportive la cele culturale, principiul excelenţei
este cel care generează succes. Ierarhia conservatoare trebuie înţeleasă astfel
modern, în favoarea individului şi a fiecăruia, departe de ierarhiile de drept
divin din trecut.
Aşadar,
Partidul Conservator îşi propune să creeze condiţii egale pentru performanţe
inegale; putem deduce de aici că doar excelenţa şi competitivitatea sunt
singurele temeiuri pe care o societate poate să-şi asigure un viitor mai bun.
Credinţa,
ca formă de coeziune socială, a jucat şi va juca întotdeauna un rol covârşitor
în armonizarea spaţiului social. Noi dorim să fim promotorii libertăţii tuturor
expresiilor de cult, mediatorii şi susţinătorii eforturilor de a promova,
achiziţiona, recondiţiona elemente de patrimoniu cultural religios, în măsura
în care acestea pot fi corelate ca parte a patrimoniului naţional.
Credem că Statul şi Biserica au
misiuni funciar diferite, dar nu vom tăgădui să susţinem proiecte confesionale
cu caracter religios care pot duce la o mai bună formă de exprimare a
valorilor, tradiţiilor fundamentale ale poporului român. Maniera în care statul
poate interveni în arondismentul ecleziastic nu trebuie să depăşescă limitele
legiferării specifice şi susţinerile voluntare ale unor proiecte benefice
pentru societate. Pe de altă parte, ne aşteptăm ca aportul instituţiilor
religioase la viaţa socială să fie unul consistent, benevol, neînregimentat
politic.
Biserica, prin valorile pe care le
promovează, poate face mult bine acolo unde instituţiile statului par suficient
de rigide şi de nedorit ca să pătrundă. Biserica, alături de familie, poate
crea acel ţesut minimal de valori, de la care pornind, indivizii se pot
constitui în adevăraţi cetăţeni ai societăţii lor. Putem interveni cu succes în
soluţionarea retrocedărilor binecuvenite, în favoarea tuturor cultelor
religioase.
Credem că toate cultele trebuie să
se bucure de tratament legislativ şi executiv legal, astfel încât climatul
interconfesional de la noi să fie unul propice dialogului şi bunei înţelegeri.
Nedreptăţile comunismului trebuie reparate în favoarea tuturor cultelor
văduvite. Credinţa în valori tradiţionale, în ideile universale de bine şi
drept, nu poate decât să ajute societatea pe drumul ei spre o mai mare
integritate şi coerenţă. Deoarece credinţa întăreşte ideea limitelor care ne
sunt impuse natural şi pe cea a dării de seamă, ea facilitează pe căi adiacente
înţelegerea a ceea ce este just, corect, decent şi moral într-o societate.
Partidul Conservator consideră că
religia promovează exact acele valori, complementare cu cele sociale, care duc
la o formă individuală mai bună şi mai tolerantă.
Partidul
Conservator din România îşi propune să aşeze la temelia valorilor sale
respectul şi grija pentru familie. Noi credem că familia este unitatea de bază
a oricărei societăţi, locul în care se produc, dar se şi conservă cel mai bine,
valorile umane. De asemenea, punem accent permanent pe tradiţie şi pe
rezultatele pe care aceasta le exercită asupra prezentului şi viitorului.
Tradiţia dă măsura în care se
formulează pe scena socială comportamentele, principiile, instituţiile
politice, moravurile. Dar această tradiţie nu se poate transmite şi păstra
decât în zona în care ea este cel mai uşor de întreţinut. Aşadar, acest lucru
nu se poate face decât acolo unde comportamentul uman este cel mai liber şi cel
mai puţin supus constrângerilor de orice fel.
Spaţiul protector, în care există şi
cea mai deplină libertate de manifestare a propiilor valori, este familia.
Dorim ca statul să încurajeze celula familială prin promovarea unei bune
educaţii, a unei siguranţe comunitare mai mari, a unui confort şi lejerităţi de
comunicare la nivel microsocial. Suntem decişi să promovăm prin pârghiile
oferite de lege, ideea că o bună conştiinţă a apartenenţei la o societate
porneşte de jos în sus, de la valorile pe care le promovează în mod tradiţional
familia. Omul se simte cel mai confortabil în sânul nucleului familial şi
tocmai de aceea este foarte important să contribuim la această siguranţă a sa
şi la încurajarea unei adevărate culturi comunitare.
Pentru că individul este mult mai
probabil să aibă iniţiative mici, la nivelul de cunoaştere pe care îl
stăpâneşte, în imediata vecinătate a intereselor lui cele mai simple. Dacă
reuşim să promovăm cu adevărat un mediu propice în care celulele familiale se
susţin unele pe altele, atunci vom avea o societate de succes în care consensul
se obţine plecând de la oameni şi nu de la structurile de putere. Noi credem că
acel consens social care pleacă de la năzuinţele individuale este cel mai
rezistent la schimbările bruşte ale societăţii, fiind în acelaşi timp soluţia
cea mai sigură de a cointeresa şi de a combate apatia politică.
Treburile cetăţii sunt eminamente
treburile cetăţenilor săi, ele neputând fi mai fructuos atinse şi soluţionate
decât în cadrul natural al relaţiilor sociale de bază. Suntem decişi să
susţinem că familia este purtătoarea acestui mesaj de consens social şi că
numai ea poate rezolva problema distanţei reci dintre stat şi cetăţean. Numai
pornind de jos, de la ceea ce reprezintă primele forme de interes uman, putem
avea o societate sănătoasă în care voinţa individuală poate fi armonizată cu
voinţa generală a corpului social.
Partidul Conservator crede că
normalitatea începe de la familie, iar susţinerea unei vieţi familiale normale
nu poate duce decât la normalitate.
Conservatorii
din România văd fiinţa umană ca pe o sumă de atribute naturale. Libertatea de
acţiune, de posesie, de expresie, creaţia umană, onoarea implicând respectul de
sine şi altruismul, sunt atribute pe care noi credem că le posedă orice
individ. Ceea ce ne revine nouă ca misiune, este tocmai de a face tot ce este
posibil din punct de vedere politic pentru ca aceste atribute să poată fi
valorificate din plin şi de către fiecare în parte.
Dorim să asigurăm aceste libertăţi
naturale prin măsuri legislative moderne, democratice, în conformitate cu tot
ce a achiziţionat mai bun teoria democratică. Dorim să promovăm capacitatea
creatoare umană, oriunde s-ar putea manifesta aceasta, dar mai întâi este
necesar să asigurăm libertăţile precizate. Dorim să promovăm un simţ şi un cult
al onoarei, astfel încât, în timp, ceea ce reuşeam prin aport legislativ să
devină cutumă, fapt interiorizat, caracteristică dominantă a societăţii
noastre. Ne exprimăm convingerea că societatea al cărui produs suntem chiar noi
înşine poate fi mai bună dacă ameliorăm condiţia materială şi morală a membrilor
săi.
Suntem întru totul de acord cu ideea
că, o dată stabilite atributele umane fundamentale, ele trebuie afirmate. Criza
democraţiilor apare de cele mai multe ori acolo unde individul/indivizii nu-şi
pot manifesta din plin ceea ce au intrinsec (tocmai aceste atribute). Creşterea
nivelului de trai prin măsurile economice şi sociale pe care ne propunem să le
urmăm au această menire a respectului pentru atributele fiinţei umane.
O bună stare economică a individului
este în măsură să-i asigure confortul interior, născut din ceea ce vrea şi
poate să facă în viaţă. Rezumăm totul la ideea libertăţii de a fi original, de
a fi un sine specific între atâtea altele. Ne dorim aşadar să avem o societate
în care să nu mai existe frustrare (căci ea subminează bazele democraţiei), ci,
din contră, cât mai mulţi indivizi care să se simtă împliniţi cu ei înşişi şi
cu posibilităţile lor de a face ceea ce natura le-a hărăzit.
Omul pe care îl vede Partidul Conservator este aşadar unul al unei vieţi mai bune, al unui raport mai just între dorinţe şi putinţa de a le satisface.
Omul pe care îl vede Partidul Conservator este aşadar unul al unei vieţi mai bune, al unui raport mai just între dorinţe şi putinţa de a le satisface.
No comments:
Post a Comment